Despre mine ...


Ma intrebam cum as putea sa va povestesc cate ceva despre mine.

Dar oare de unde as incepe? Din gradinia bunicilor de unde culegeam flori si frunze pentru a pregati un pranz delicios papusilor mele?

Din prima zi de scoala, in care o fetita sfioasa, dar mandra de uniforma ei nou nouta, statea in banca asteptand cu nerabdare sa descifreze tainele alfabetului�

De pe malul marii, pe care am admirat-o dintotdeauna pentru nestatornicia ei�

De pe peronul prafuit al garii, acolo au inceput cele mai minunate vacante�

Din camera mea, care de-a lungul anilor a capatat atatea culori impregnate amintirilor�.

Poate as incepe cu fetita vesela si mereu dornica sa invete cate un joc nou: sotronul, elasticul, castelul, frunza, de-a v-ati ascunselea�

Sau cu adolescenta ce citea pe nerasuflate tot ce apuca si care visa cu ochii deschisi. Uneori trista, alteori fericita.

Sau poate ar trebui sa va povestesc despre mine cea indragostita, sau cea furioasa.

Despre succesele mele si bucuria uriasa de a fi intrat la cel mai bun liceu, despre esecurile mele si tristetea unui vis neimplinit, despre emotia unei aventuri sau nostalgia unor locuri pline de intelesuri�

Despre cea care se trezea prima in dimineata de Craciun si fugea sub bradul incarcat. Privit de sub crengile lui stufoase parea a fi interminabil.

Sau cea care s-a imprietenit de mica cu tainele bucatariei, desi nu fara sacrificii, daca imi amintesc de prajitura cu visine facuta scrum�

Cea de la petrecerile in pijamale, acolo unde intre inghetata si cartofi prajiti, la lumina slaba a unei veioze, se impartaseau secretele cele mai de taina�

Despre mine sub cerul albastru sau inconjurata de munti inzapeziti.

Ma intreb in cele din urma, oare cum sunt eu?

Dar tu cine esti?


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu